Lungmetraj de sărut.

*mic dicţionar de sacadare de imagini şi nu de imagini sacadate*
trebuie să reiei tot drumul de la început reluare backwards flying backwards ca o pasăre ruptă doamne cât mi-aş dori o aripă un lungmetraj de sărut povestit în şaptişpe acte orizontal mascate de un paravan iluzoriu pe care să-l ronţăie şobolanii bară punct promit că n-am să citesc niciun cuvânt ultimele mele propoziţii le voi scrie cu ochii închişi alienarea personajului feminin din basmele polaroid voi scrie despre moartea retinelor despre cuvintele cu trompă, despre tine despre mine despre maimuţe voi scrie despre atâtea lucruri voi scrie despre nimic voi scrie despre fotografiile noastre voi scrie despre ghivece, despre ochii pasivi, despre activism,războaie, o să ne tăvălim în nisip, ne vor devora ciorile, ascultă-mă noi nu suntem cuvinte pe noi nu ne obligă nimeni să ne privim ochii noi nu avem degete şi nici gheare nici toalete luxoase pe noi ne-a bătut vântul la sapă n-am avut niciun tei la care să ţinem n-am văzut niciun film cu părinţii ne-am ruşinat la pornografii ieftine ne-am înroşit la faţă când ni s-a spus că suntem frumoşi că strungăreaţa trece că vom învăţa să cântăm la pian c-o să facem o casă la mare pe malul mării o să alungăm toate valurile c-o să renunţăm la a treia roată de la bicicletă ne-am bucurat am văzut apusul din tren am adormit pe câte un umăr ne-am visat la facultate ne-am apucat de păr ne-am făcut cozi ne-am fardat am plâns am făcut dragoste am căutat mansarde ne-am cumpărat draperii eu scriu cu ochii închişi de pe-acum mă legăn ca şi cum aş fi în propriul meu uter uneori nici măcar nu ştiu dacă aparţin înăntrului meu totului meu nimicului meu piticului meu etajului meu abrupt golului meu din spate, aripei mele de hipogrif obosind pe marginile coastelor încordarea sunt un porumbel îndrăgostit lasă-mă-n pace salvaţi-mi odată postarea vă rog mă dor mâinile mi-e greaţă vreau să plec de aici ia-mă te rog du-mă în spate cum se duc elefanţii cu maşina să uităm de prize de televizoarele color du-mă departe du-mă undeva rus să ne-ntindem valenţele pe ape să uit să mi se facă somn să uit să pronunţ cuvintele cu voce tare să cresc în umărul tău să îi cânt urechii tale să adormim în căzi albe sprijindu-ne umerii unul de celălalt să ne citim să ne iubim cum se iubesc felinarele ziua să fumăm privind tavanele stinse să ne cadă câte-o grindă pe pat şi să zâmbim să spunem cuvinte lungi, sticloase, prelungiri de sărut să alergăm ţinându-ne de mână să ne aşezăm trupurile pe câmpuri să ne uităm buletinele
să ameţim să ameţim să ameţim.

tratat de umbrelistică.

.Umbrelele obişnuite. Cu frecvenţă sporită. Majoritatea poartă pălărie roşie
şi răspund la numele de Iateuită.

într-o dimineaţăă
.teveitrezi cu un gol mare pe frunte o să încerci să-l ignori o să fie glontele tău preferat o să-l saluţi dimineaţa o să-i faci cunoştinţă cu rufele tale o să uiţi de el într-o zi nici vei mai simţi aerul fluturându-ţi venele nici măcar o adiere golul Ăsta nici nu se mai observă uite e aşa de mic e cât o nucă verde toţi avem unul în nas altul în ureche şi prin toate trece câte-o licărire de nimic uite poate că nu eşti altceva decât un gol oare cum se simt golurile? golurile sunt goale? golurile au sâni? şi dacă da, golurile ştiu să tasteze numere de telefon? fiinţe sparte geamuri uite dacă am lua fiecare spărtură ca un glonte ar trebui să pictez un parbriz poa să fie parbrizul tatei l-au ciuruit nişte pietre sau poa să fie parbrizul lui big chief- ştii cum sunt astea vai de mine când sunt mici sunt adorabile, ca nişte diamante, te uiţi cu jind la ele, mai mai să uiţi de volan apoi se fac mari mari ca nişte eczeme mi-aş fi dorit să-mi vopsesc capota verde şi să mi-o trag pe cap când am chef să mă feresc de cărămizi ca pelerinele de ploaie moarte umbrelelor umbrelele sunt ciuruite mă gândeam mereu că umbrelele au nişte ochi ascunşi şi că te privesc cum te încrunţi la ploaie sunt sigură că umbrelele n-au nicio vină pe ele le plouă cel mai mult dar ce fericite se deschid ca şi cum ar fi prima oară ca într-o îmbrăţişare de coastă stau toate umbrelele îmbrăţişate una peste alta colţ peste colţ buză lângă buză vai cât se iubesc umbrelele ca şi cum ar fi nişte discuri care se rotesc nonşalante la ploaie ca şi cum s-ar iubi de dinainte să se deschidă ca şi cum s-ar desface cu ele sărutul atingerilor de deget dar şi umbrelele au goluri pe la colţuri din pavilioanele urechii spre mijlocul gurii au un gol mai mare decât o nucă îl astupă uneori cu mâinile dar nu e de ajuns niciodată nu e de ajuns îţi mai rămâne câte-un dinte la vedere tot îţi văd surâsul oricât ai încerca să-l maschezi cu prosopul tălpile mele au uitat de goluri şi Iisus ar fi uitat de ele dacă s-ar fi inventat telefonul

.Umbrelele de sub mări. Ă. Răspund numai la apusurile de habarnam.

dansăm pe parchet tu şi cu mine cu tălpile goale
niciun pescăruş, just you and me
se aud doar buzele noastre
aerul plescăieşte între noi am părul ud ai părul ud
ai pielea udă am pielea udă deasupra noastră e o mare 5 pereţi o margine de pat
o pernă movulie se aude la radio ceva despre bac braţul meu se agaţă de braţul tău

nu-mi pasă de al doilea război mondial nu-mi pasă de noile descoperiri ştiinţifice nici măcar de fazani îţi spuneam zâmbeai eram la 40 000 de leghe sub mări cu umbrelele deschise umbrelele aici nu sunt altceva decât nişte colţuri rotunjite mary poppins a intrat la apă
închide ochii dragul meu astăzi nu trece niciun submarin just. you and me.

umbrela marină nu are dungi, deşi i-ar fi plăcut să aibă a crezut întotdeauna că e o zebră

minunata călătorie intercostală a animalului deziluzionat

Om.
Pe om îl chinuiau oile. Îl fugăreau în somn. Număra atât de multe, încât i se adunau la poartă, aliniate parabolă. Îi ajungea să adoarmă puţin, că ele spărgeau gărduţul din lemn, pe care tot se chinuia să îl strângă pe seară. Desenase garduri multe, maică-sa îi spusese să se facă arhitect de garduri. El a ajuns un numărător de excepţie, în schimb. Număra paşii pe care îi făcea până la toaleta din curte. Apoi avea grijă ca şi la întoarcere să fie aceiaşi, şi nici măcar o pasăre să îi distragă atenţia.

Om obosise.
Îi crăpaseră buzele.

Om
făcuse obsesii pentru oamenii care dorm mult. Le ducea cozonaci. Cu teamă, însă. Niciodată nu-şi punea picioarele în prag, de teamă că îl vor dărâma oile. Sau că le-ar putea ieşi, brusc, în timpul conversaţiei, din urechi. Îşi imaginase asta de atâtea ori încât crezuse că asta s-a întâmplat într-o zi de vară.

Om
era un fricos.
Începuse să creadă că e o pasăre cu chip de elefant.
Şi-ar fi dorit să fie şoarece, pentru o zi. Şi să doarmă un mileniu şi jumătate, dezrădăcinat în cer.
Fără fân, fără ninsoare. El îşi imagina că ninsoarea o aruncă cineva care stă la jumătatea distanţei dintre cer şi pământ, ca să le dea impresia oamenilor de sus că aici e raiul.

Aici nu e raiul, flăcăi. Aici ne ţinem noi caii.

Om îşi marcase pielea cu pixurile roşii. Pentru ca oile să dea cu capul pe acolo, şi, cu puţin noroc, să nimerească partea cealaltă a coastelor lui.

El şi-ar fi strâns picioarele în ceainic, şi-ar fi izbăvit mâinile porumbel şi s-ar fi întors pe partea cealaltă, întinzându-şi trupul în stânga şi dreapta, ca o aripă crescută pe jumătate.

Om s-a făcut negru de supărare însă.
şi-a scăpat şi coapsele
când a aflat că şi el era o oaie.

Trilogia ceainicului .

domnişoară, sunt sigur că v-a picat ceva pe jos. l-am auzit rostogolindu-se înainte şi înapoi. sunt sigur că nu a fost înapoi şi înainte, pentru că asta se întâmplă numai pe podeaua din camera mea, de când mi s-a umflat parchetul. cred că e o anomalie. pentru că mie nu mi se umflă parchetul. v-aţi uitat numai de trei ori. vă puteţi uita de şapte, e mai sigur, am citit eu într-o carte de vânătoare şi cărţile de vânătoare nu mint niciodată. de şapte ori să vă uitaţi în spate, domnişoară. cine ştie. eu aşa mi-am pierdut iubita. am trecut. a trecut. şi m-am uitat în spate numai de şase ori. iar la a şaptea, am pierdut-o. staţi de mult în gară? citiţi mult? sunteţi tristă. aveţi ochii aceia. ochii aceia care caută podeaua. nu ştiu de ce oamenii trişti se uită în jos. ar putea foarte bine să se uite în sus. sau poate le e frică să nu le intre ceva în ochi. eu mă uitam şi când ningea, domnişoară. nu închideam ochii deloc. nici când dormeam. de fapt, noi nu închidem niciodată ochii. e o iluzie. singurii care nu dorm ne sunt ochii. mascaţi sub pleaopele acelea mincinoase care ne acoperă pereţii. dacă va veni trenul, îmi ţineţi dumneavoastră ziarul? de fapt, ziarele. îmi place să citesc cât mai multe ziare în tren. şi după ce le citesc, le împăturesc, uitaţi, aşa, în forma de triunghi, şi îmi decojesc mandarinele pe ele. îmi păreţi foarte cunoscută. cred că semănaţi cu o colegă de liceu. da. da. numai că ea îşi împletea părul altfel. mai copilăresc. dumneavoastră ar trebui să zâmbiţi mai des. zâmbetele atrag porumbeii. să ştiţi de la mine că porumbeii nu vin pentru mâncare, ci pentru că le plac mult de tot expresiile oamenilor când le dau grăunţele acelea. dar au nişte ochi mici de tot. dacă v-aţi putea uita la cât de mulţumiţi dau din aripi. tremură frumos. ca nişte fulgi de zăpadă. dumneavoastră sigur vă place zăpada. vă şi văd făcând un om de zăpadă. sau îngeraşi din aceia în zăpadă. mi-am dorit mereu să fac şi eu, dar mi-a fost teamă. sunt un om temător. suspicios. când eram mic, lăsam mâncarea intenţionat să putrezească în frigider. mucegaiul seamănă cu zăpada. şi o băteam pe mama la cap mereu că reuşesc să fabric omăt în frigider. puteţi încerca şi dumneavoastră. dar asta după ce aflaţi ce v-a picat pe jos, domnişoară. şi trebuie să vă uitaţi cât mai repede, altfel pierdeţi trenul. sau dacă vreţi neapărat, putem să rămânem peste noapte pe una din băncile astea. o pot lua pe cea din stânga, pentru că i s-a luat vopseaua. o să vă strig, din când în când, să vă întreb cum vă mai e. dacă vă e greu să răspundeţi, puteţi să ridicaţi o mână. sau poate un deget. şi o să vă cânt trilogia ceainicului. ca să puteţi adormi. nu veţi adormi altfel. vă asigur. nici dacă vă răsuciţi părul în jurul degetului arătător. sau dacă vă ghemuiţi cu coastele. nici dacă ascultaţi nicu alifantis.să nu uit. la mulţi ani, domnişoară! astăzi va fi ziua dumneavoastră. nici nu mă interesează când este de fapt ziua dumneavoastră. haideţi să împăturim ziarele aşa cum v-am învăţat. mi s-a făcut foame.

da.

obiecte ascuţite

toate privirile tale sunt nişte erori logice
borcănite ca o dulceaţă de uşi trântite
pe diagonala minţii
poc una peste alta structuri diferite cireş preferabil
că frumos miroase peste parfumul pielii tale
dar sunt întrebări mărunţite nucă nişte parabole în mintea mea
când mă gândesc la tine ca la o fiinţă care bea ceai verde
e ca atunci când spuneai că simţi vântul care-mi bate pe buze
sau buza mea bătea vântul pe umăr , lasă-mă să trec prin tine
lasă-mă să te fotografiez cum un pasager de tren Bucureşti-Piteşti fotografiază
parfumul unui toc picior de damă primăvară cum se iubesc italienii cu soarele eu vreau să-mi aduc aminte de vântul ăsta
că ştiu că vântul ăsta e într-un fel numai al meu şi al tău nu vreau să-l risipesc e aerul dintre noi
o să-mi-l amintesc ca pe un cearşaf alb sau o ploaie de vară

tu o să-ţi risipeşti umerii pe lângă ai mei şi o să devenim nişte haikuri
singurul obiect ascuţit din ecuaţia asta e gâtul tău
şi încerc să-mi dau seama dacă eu sunt necunoscuta sau mi se pare

te-aş întreba de maci şi de epilepsie
suspendată cu totul pe marginile sinelui gata să cad -când eram mică îmi plăcea să mă dau pe balustradă ştii tu erau chestii simpatice trotinete şi accidente vasculare-

eu n-aş mai pleca de aici ştii ce tare mă rod pantofii?
mi-aş fi dorit să ne cheme altfel să nu fi plouat în ultima zi de şcoală
să-mi fi luat umbrela potrivită să fi ocolit taxiul să fi dormit cu o oră în plus
dar te-aş fi ocolit ca pe copacii de pe stradă şi n-ar mai fi bătut acelaşi vânt
ci altul cine ştie ce uşă aş fi deschis din greşeală

XI - După doi, urmează calul

[să se oprească].
câteodată parcă am fi nişte marinari dacă pleci pleci singur fără vreo batistă la tine câteodată cred că becurile mele se sting în acelaşi timp cu becurile tale ce iluzie toate becurile se sting în acelaşi timp ţi se pare aşa de simplu să opreşti timpul ţi se pare uşor să crezi în Ceva care de fapt nu există mincinoşilor ce frumos e să visezi înjumătăţit pentru că te gândeşti că trebuie să mai laşi şi altcuiva să mai viseze puţin nu e frumos să fii egoist mama m-a învăţat că trebuie să dăruieşti chestii pe care oamenii nu le au în casă gen batiste dar dacă ai doar o pernă? două mere două pere două tălpi goale două perechi de picioare da da spune-mi nu ţi-e greu să ştii că visezi singur? noi durăm5 minuteşipaişpesecunde ce contează două umbre în plus putem să fim copaci câteodată dacă nu ştim să facem cafea oricum nu sunt căni destule nu sunt cuvinte destule pentru toată lumea totuşi există mereu nişte vene nişte braţe care nu se uită nuexistă nimic mai adevărat decât un Nimic veritabil, o dragoste sticloasă şi iute ca un geam dărâmat de furtună punct punct punct bară punct


aici
nu (mai)
alergăm între anumite ore, aici nu mai visăm între anumite ore,
de teamă că niciodată nu o să ne găsim


acum îmi vin în minte nişte versuri pe care tu nu o să le fredonezi niciodată cu mine pentru că nu e melodia noastră ştii tu

Evanghelia după pescăruşi.

Deşi tu eşti orb şi eu sunt o jupâneasă tristă, ne miroase cafeaua la fel. Până şi ceasul ne ticăie la fel. Ne-a fost mereu frică să traversăm strada. N-am vrut să plecăm niciodată, unul spre celălalt, de teamă că o să ne pierdem pe drum. Uneori, mi se face atât de dor de tine, dar ăsta e un lucru atât de absurd. Nu ştiu cum te trezeşti tu dimineaţa, pe ce parte dormi. Cum îţi miroase părul. Cum bei vinul. Cum fumezi. Cum te enervezi. Cum mi-ai spune să plec. Eu ţi-aş scrie. Ţi-aş spune tot ce am spus fără rost altcuiva, crezând că face parte din tine. Nu ne-am cunoaşte numele, data naşterii. Sau poate că le-am cunoaşte, dar niciodată nu ne-am spune adevărul. Ne-am minţi frumos, cum se mint cuplurile bătrâne. Ne-am ghemui într-o canapea veche, mi-ai repara pick-up-ul, am vărsa îngheţată pe tricourile noastre bune, am asculta R.E.M, am merge la supermarketuri şi am dărâma rafturile, am vorbi frumos unul despre celălalt, ne-am iubi, dar nu ne-am spune-o niciodată. Am uita mereu omleta pe foc. Am râde necontrolat, ne-am privi îndelung, cum se privesc oamenii care se cunosc de-o viaţă. Ne-am cumpăra jaluzele colorate, ai râde de nasul meu, aş râde de genunchii tăi, cu toate astea însă nu ne-am înţelege niciodată unul pe celălalt.

Şi să ţi se spună că n-ai voie să ieşi din cutie! Am traversat strada.
Aştept. Şi chiar dacă nu o să-mi spui la mulţi ani, o să ştiu. O să ştii. Ia-ţi haina aia pe tine şi nu-ţi mai uita mănuşile pe geam. O să ningă la noapte. Şi când o să aluneci pe zăpadă, o să te gândeşti că ce rău e că nu ai de cine te sprijini într-o marţi seara ca asta. Şi cât de ciufulit ai fi rămas, dragule.

Nu vreau să mă semnez.