Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu Nu.
Nu îmi lua şi asta, te rog..
marți, 11 mai 2010
sâmbătă, 8 mai 2010
Şi Apollo Avea O Gâscă.
Dar ştii că am rău de înălţime Hai să nu vorbim despre asta Tu ştiai Câteodată îmi lipseşti Şi ce dacă nu ştii la fizică? În scrisoare spuneai A doua zi ai făcut plăcintă Mi-ai zis am să te iau pe sus dacă nu vii cu mine la Braşov Tu dormi cu pijamale? Doamne, câte furnici Stai puţin că mă strigă cineva Unde ne aşezăm? Nu, eu merg mereu cu bilet Am examen mâine Ştii, nu trebuie să-ţi faci griji găsim noi o casă Tatălui meu i se zicea Gore Când s-a născut aripa dreaptă? Ţi-au apărut pistrui Umbra ta e o cămilă Pot să mă aşez pe maşina vecinului tău? Azi mă tunzi Am văzut o pasăre Ce ştii tu despre aragazul meu? Eşti murdară de cerneală Mai vrei orez? Vreau să-l cheme Ianuarie Nu contează zilele de naştere Am uitat să-ţi dau mărţişor? Într-o zi n-am să mai ştiu cine eşti Stai că am uitat cheile pe geamTu vrei să ne certăm? Asta nu e maşina mea Iei tu ţigările?Ţi-a crescut părul, pitico Eram noi şi eram goi La praga plouă de trei zile Ce zici ne întrecem până la Universitate? Ştiu eu un acordeonist Spune-mi cum te cheamă Tu ai rupt perdeaua? Te ningea aiurea şi spuneai Nu Nu Nu eu stau aici până vine 385.ul Say im a bird S-au terminat cutiile de lapte Te duci la ţară? Ai luat aerul de coadă, amice Roşu şi eu deşi nu-mi place vinul O să fugim cu maşina tatei Ia-ţi fularul că ninge Ce cod poştal ai? M-a rugat aia mică să rămână aici peste noapte Ţi-am cumpărat ceva frumos deşi ştiu că ţie nu-ţi place ce-mi place mie Hai, ajută-mă să mut mobila Tu chiar vrei să ne certăm? Nu mai râde Ai mustăţi de la lapte Pentru că nu sunt aviator Aveam o castană de la tine Ţi-am ars cămaaaşa Sunt în Ikea Nu, mă întorc repede Caută repede un plici să omorâm musca Ştiu cum arată dar nu ştiu cine e Uite: ăsta sunt eu Stai să nu te curentezi Câteodată se fac purici pe ecran dacă îl plesneşti nu o să se schimbe nimic Câteodată îmi lipseşti Tu ştiai Hai să nu vorbim despre asta Ştii că am rău de înălţime(a).
sâmbătă, 1 mai 2010
Where bluebirds fly sau cum aţipeşte o aripă pe frigider
.mi.e aşa somn şi tu eşti aşa departe. nu-ţi face griji, somnul tău o să-l uite pe al meu cum se schimbă ramurile între ele când nu-s atente jur că zimţii periei mele de păr nu însumează toţi caii pe care i-am ucis împreună toate dimineţile în care ne trezeau radiorile vecinilor şi mai ascultai tu câteodată prognoza meteo adormind cu capul pe frigider îţi spuneam aiurea că ar trebui să îţi arăt odată zidul meu şi că acolo ţi-am desenat o vioară şi tu uitaseşi să cânţi la vioară erai aşa uituc uitaseşi cum îmi miroase părul şi cum se aude marea din perna mea şi spuneai că-i o anomalie să furi din somnul mării şi că i se face frig dacă o dezgoleşti îţi rămânea nisip mereu în ureche şi râdeam şi fugeai în fiecare seară şi te găseam dormind pe frigider şi te strigam şi mereu te făceai că dormi şi eu te ignoram te ignoram te ignoram n-o să se mai facă dimineaţă de data asta serios se va face dimineaţă altădată când n-o să mai bocăne vecinul de la patru în perete am încercat de-atâtea ori să descifrez ce spune ţi-am cântat în ţeavă odată ştii şi am crezut că omul ăsta urlă numele unei femei şi că femeia aia nu poartă şosete niciodată sună-mă întreabă-mă ce mai fac întreabă-mă dacă mai dorm pe partea cu luna spune-mi ce-ţi mai face bicicleta dacă mai sunt pe caietul tău verde pe care scrii toate filmele pe care le-ai văzut cu mine spune-mi ce-ţi fac jaluzelele dacă mai visezi cozi de peşte dar mi-e aşa somn mi-e aşa frică eu n-am să adorm
eu am să-mi sucesc somnul şi-am să dorm întors şi-am să înghit toate spasmele mării dinspre pernă înspre ureche
fără ca vreun minut să te aud spunând
da, josephine, am să mă tund
sâmbătă, 10 aprilie 2010
Pour les oiseaux.
Să-ţi priveşti umărul în ochi, să-l vezi albastru.
.. Seara, să mâncăm morcovi şi să ne bată vântul în balconul acela vechi, şi din scoici să se audă toate maşinile care ne-au trecut vreodată prin faţa ochilor. Privirile noastre sunt închise mereu în alte pleoape, sufletul meu se scurge printre toate coastele tale. Ne urmărim umbrele îndepărtându-se una de cealaltă, ca două suflete, ce mici ni se fac pupilele şi ce somnoros adormim unul în timpul celuilalt.
Ochii mei ţi-au văzut ţie toate cravatele.
Tălpile noastre au călcat una pe cealaltă, am avut o roată, un ceas-roată, pe care l-am legat de-o sfoară şi am tras de sfoara aceea din când în când, să îl trezim din somn. Aşa tare ţi se făcea dor de casă, încât o desenai pe frigiderul acela, şi scriai cu creionul meu dermatograf pe pereţi. Toate păsările desenate de mine erau nişte acoperişuri de casă şi tu-mi spuneai că e crud din partea mea că nu le desenez nişte hornuri-coloană vertebrală, să se sprijine şi să-i sufle cuvinte frumoase norului de deasupra. Pe pasărea roşcovană o chema Oiseau. Şi trăia deasupra saltelei. Deseori, o acopeream cu perna, ca să se sufoce. Cânta aşa ciudat. Dormeai pe partea stângă şi-ţi încrucişai degetele în somn, să-ţi piară coşmarul. Pe spatele meu scriai mereu ora la care răsare soarele. Le ţineai morală pereţilor, şi le spuneai duşmani, pentru că tu erai claustrofob. Tu auzeai cai şi eu desenasem o cale ferată, între canapea şi noptieră. era aşa strâmbă. Trebuia să o sari mereu, şi ţi se părea stupid, mai ales că le dădeam nume tuturor trenurilor care treceau zilnic acolo, şi se opreau în perete, îl umpleau de cenuşă şi fiare. Ce rost avea să îl laşi să trăiască, ştiind că va muri mereu în acelaşi loc? Vedeai toţi călătorii aceia, grăbiţi, adormiţi, populând vagoanele, murind, pe rând, în fiecare zi, aceiaşi, murind altfel.
Acum nu-mi ating umerii decât pe jumătate. Mâinile mele te-au văzut plecând, aşa cum au văzut răsăritul, aşa cum au văzut uşile trântite, cum au simţit marginile goale de pat.
joi, 1 aprilie 2010
The Rabbit- Worming-Storming.

Astăzi, coroana ţi s-a mişcat, prinţule,
şi ţi-am furat o pietricică, cât te rugai la asteroidul acela.
Când m-am întâlnit cu iepurele cel mare, el îşi aranja cravata tacticos. Era una din zilele alea striate pe o parte şi pe cealaltă, ca un tapet şerpuit până în tavan. Haideţi, domnule iepure, nu-i aşa că-mi spuneţi şi mie ce căutaţi în copac? Cum adică ce caut aici, domnişoară, tu nu vezi că-mi scutur cravata? Cravatele verzi sunt pline de omizi din acelea oribile. Trebuie să stau să le scutur tot timpul! Culmea ar fi să mă trezesc cu vreo termită! De ce nu vă daţi jos de acolo, domnule iepure? Omnişor, omnişoară, sunt necăsătorit şi nu am de gând să mă dau jos de aici! Toate omizile mâncăcioase sunt acolo jos, gata să-mi prindă cravata şi gâtul. Am alergat până la copacul ăsta şi stau de două mii cincisuteşaizecişiunu de minute. Din spate, dacă te uiţi atent, vezi un leagăn. Acolo se mai aşează din când în când o fetiţă ca tine, care trage după ea un cearşaf trandafiriu. Domnişoară, aţi citit Micul Prinţ? Dacă da, să ştiţi că dânsa îl citeşte în fiecare zi, dar nu ştiu cum, îl citeşte pe dos. De fiecare dată îmi sare în cap elefantul întors cu stomacul pe faţă, cu colţişorii aceia care îi înghesuie trompa. Şarpele Boa seamănă cu un toiag, dintre acelea cum mai vedeam în cărţile de colorat. Elefantul se maimuţăreşte de-a lungul toiagului, ca de o creangă de tei, cu ochii aţinţiţi la lăbuţe. De atunci, văd totul pe dos, domnişoară.
Când văd o piatră, mi-e teamă să nu prindă înotătoare şi să se strecoare vreun peşte prin urechile aerului. Ori vreo termită, desigur. Fetiţa aceasta ţine un cearşaf cu picioarele şi se sprijină de două perechi de ceasuri, care-i funcţionează prin spatele ochilor. Dacă aţi fi purtat cercei, v-aş fi arătat şi câte degete v-am înghiţit în timp ce vorbeaţi. O iau razna, domnişoară. Dacă-l prind pe netrebnicul ăla mic, prinţişorul, privit din faţă, chelios şi cu un dinte lipsă, îi sfărâm oasele. Pe coperta dumneaei apărea fără picioare, îi coloraseră numai capul. Dacă mai staţi.. două minute. Exact două. Şi vă urcaţi în copac, având grijă să vă scuturaţi de termite, vi-o arăt pe domnişoara. Să nu vă sperie urechile ei iepuroase, e logodnica mea. De când i-au mâncat termitele rochiţa, nu mă mai pot atinge de ea.
duminică, 28 martie 2010
aKadele şi scrisori.
Duminică, 14 august 1991.
Dragă..
Nu.. Scumpă claviculă ..
Ah. Stimabilă..
Dragăumărstângador,
M-am hotărât să-ţi scriu o scrisoare. Nu fac asta atât de des, dar m-am pomenit cu veioza lipită de picioare. M-am uitat aşa mult la ea. Are nişte gândăcei pe ea, le-am văzut baza aripilor. Nu se mişcă şi nici n-ar putea să se urce pe mine. Cred că au orbit. Ţi-ai privit vreodată umbra în tavan? Eu n-am lumină în cameră, dar încerc mereu să mă privesc în ochi. Nu văd decât o emisferă mare-de-tot, care se clatină, încadrată de nişte degete. Mi-am zis că aşa arată toţi oamenii de fapt. Oglinzile sunt nişte creioane colorate. Dacă ne-ar arăta aşa cum suntem noi, de fapt, adică nişte umbre, nu le-ar cumpăra nimeni niciodată. De altfel, în dedesubtul pielii noastre, nu se află carne. Carnea nu e a noastră. Ea clipeşte din spatele nostru, am impresia că trăiesc la câţiva centimetri de trupul meu, nu ştiu exact câţi, dar pornesc din râul tălpii şi mă depărtez până înspre buze. Mă suprapun atât de bine cu trupul meu, încât nimeni n-ar băga de seamă că suntem doi. Seara, trebuie să intrăm în casă. Atunci se văd diferenţele. M-am privit odată într-un garaj şi şi şi m-am speriat şi s-a speriat şi el. Ne-am întors amândoi cu spatele şi ne-am arcuit venele una pe cealaltă, lovindu-ne aripile. Acum îţi scriu chinuit, mi se pune în faţă ca un animal flămând şi îmi ia toată lumina. Vei observa că unele cuvintele sunt lăbărţate..ori tăiate. Mi-e frică să mă uit. Cred că propoziţiile mele sunt deja tăiate. Pe măsură ce scriu, mă urmăreşte o dungă groasă, ca de pix curgând, care-mi acoperă cuvintele. Rămân câteva căciuliţe şi pe spatele paginii, în dosul ei alb, rămân urme ale lor. Au fost cândva născute. Au ieşit din alt trup, au urmărit linii de piele. Dacă există pentru fiecare cuvânt o umbră, aceea nu se suprapune cu ea, ci se află în spatele ei perfect întors la 11 grade, pe pagina următoare. Impregnări negricioase de sărut albastru. Noi nu suntem altceva decât nişte cuvinte negricioase, nişte animale burtoase care se-ntind pe nişte pagini şi tânjesc după atingeri. Am hotărât să-mi cumpăr multe perne cu sistem embrassing. Când îmbrăţişezi calorifere. Când îmbrăţişezi umerii copacilor. Când dansezi cu perdele. Vreau să visez mult, şi mi-am pus o găleată în faţa patului, ca să nu cumva să fugă şi să se întindă pe podea. În mijlocul unui vis, vreau să te sun şi să îţi spun toate numerele care-mi trec prin minte. Am hotărât să-ţi cumpăr zambile în fiecare dimineaţă şi să ţi le las pe balcon, când te duci să fumezi să le găseşti deja ofilite, obosite, întinse pe marginile pe care-ţi ţii tu coatele mereu. Am început să clipesc cu un ochi şi un coleg de serviciu mi-a spus că în ochiul meu se află un ochi mai mic şi un măr mai mare decât el. M-a întrebat dacă visez mere ori dacă am mâncat unul şi nu mi-a priit. N-am ştiut ce să-i răspund. Vreau să-mi desenez elefanţi pe marginea mea preferată de pat. Pe cealaltă, am să desenez o baltă şi-am să desenez broaşte râioase. Aşa le-am explicat copiilor de la etajul 2 de ce mi se umflă mereu parchetul, după ce mă întorc pe partea cealaltă. Mă joc de-a v-aţi ascunselea cu mobila mea şi o găsesc mereu în baie. Alteori, deschid frigiderul şi-mi găsesc câte-un deget aruncat prin partea cu brânzeturile. Mi-e dor de tine şi mă întreb dacă ai avut răbdare să citeşti până aici. Nu am ştiut niciodată să scriu o scrisoare. Mama mea era curajoasă şi îi trimitea mereu tatei, care mergea mereu la război, venea mereu cu o cască pe cap şi în scrisorile lui mereu se ascundea de după un copac şi auzea mulţi copii care strigau după mâncare. Am iubit atâtea lucruri, l-am iubit şi pe Dumnezeu.
Şi..
În continuare, am decis să culeg fiecare cuvânt care se aude la radio şi să-l modific aşa de rău încât nimeni să nu-l mai recunoască. Poate să devină însuşi copacul acela ciufulit din curtea şcolii, ori coada unui vrej de fasole. Am să-l prelungesc atât de tare, cu vocalele scoase în exterior, chinuit în cochilia lui. O să-şi întindă atât de nervos mânuţele să răzbată printre pereţi, ca o apă tulbure. Toată arta asta o să se scurgă în alte canale. Canalele lui Proust erau cele mai şmechere. Ele răsăreau printre firicelele de iarbă dinspre gene, înapoia pleoapelor, şerpuindu-se ca durerea de-a lungul şirei spinării. Se-ntindeau mereu sub piele, lipite de piele, fără capăt, gudurându-se ca nişte fire de păr de-a lungul unei aluniţe. Am să fac, aşadar, un canal prin care să se scurgă toate cuvintele astea. O să fie umbra mea cea de-a treia, după coama calului de mare şi talpa pescăruşului.
Am vrut să te fac umbra mea de-a patra, dar mi-am adus aminte că.. ţie nu-ţi plac numerele pare şi că.. niciun număr par n-a ştiut vreodată să zboare.
A ta. Cu-un-nume-care-începe-cu-Luni.
Dragă..
Nu.. Scumpă claviculă ..
Ah. Stimabilă..
Dragăumărstângador,
M-am hotărât să-ţi scriu o scrisoare. Nu fac asta atât de des, dar m-am pomenit cu veioza lipită de picioare. M-am uitat aşa mult la ea. Are nişte gândăcei pe ea, le-am văzut baza aripilor. Nu se mişcă şi nici n-ar putea să se urce pe mine. Cred că au orbit. Ţi-ai privit vreodată umbra în tavan? Eu n-am lumină în cameră, dar încerc mereu să mă privesc în ochi. Nu văd decât o emisferă mare-de-tot, care se clatină, încadrată de nişte degete. Mi-am zis că aşa arată toţi oamenii de fapt. Oglinzile sunt nişte creioane colorate. Dacă ne-ar arăta aşa cum suntem noi, de fapt, adică nişte umbre, nu le-ar cumpăra nimeni niciodată. De altfel, în dedesubtul pielii noastre, nu se află carne. Carnea nu e a noastră. Ea clipeşte din spatele nostru, am impresia că trăiesc la câţiva centimetri de trupul meu, nu ştiu exact câţi, dar pornesc din râul tălpii şi mă depărtez până înspre buze. Mă suprapun atât de bine cu trupul meu, încât nimeni n-ar băga de seamă că suntem doi. Seara, trebuie să intrăm în casă. Atunci se văd diferenţele. M-am privit odată într-un garaj şi şi şi m-am speriat şi s-a speriat şi el. Ne-am întors amândoi cu spatele şi ne-am arcuit venele una pe cealaltă, lovindu-ne aripile. Acum îţi scriu chinuit, mi se pune în faţă ca un animal flămând şi îmi ia toată lumina. Vei observa că unele cuvintele sunt lăbărţate..ori tăiate. Mi-e frică să mă uit. Cred că propoziţiile mele sunt deja tăiate. Pe măsură ce scriu, mă urmăreşte o dungă groasă, ca de pix curgând, care-mi acoperă cuvintele. Rămân câteva căciuliţe şi pe spatele paginii, în dosul ei alb, rămân urme ale lor. Au fost cândva născute. Au ieşit din alt trup, au urmărit linii de piele. Dacă există pentru fiecare cuvânt o umbră, aceea nu se suprapune cu ea, ci se află în spatele ei perfect întors la 11 grade, pe pagina următoare. Impregnări negricioase de sărut albastru. Noi nu suntem altceva decât nişte cuvinte negricioase, nişte animale burtoase care se-ntind pe nişte pagini şi tânjesc după atingeri. Am hotărât să-mi cumpăr multe perne cu sistem embrassing. Când îmbrăţişezi calorifere. Când îmbrăţişezi umerii copacilor. Când dansezi cu perdele. Vreau să visez mult, şi mi-am pus o găleată în faţa patului, ca să nu cumva să fugă şi să se întindă pe podea. În mijlocul unui vis, vreau să te sun şi să îţi spun toate numerele care-mi trec prin minte. Am hotărât să-ţi cumpăr zambile în fiecare dimineaţă şi să ţi le las pe balcon, când te duci să fumezi să le găseşti deja ofilite, obosite, întinse pe marginile pe care-ţi ţii tu coatele mereu. Am început să clipesc cu un ochi şi un coleg de serviciu mi-a spus că în ochiul meu se află un ochi mai mic şi un măr mai mare decât el. M-a întrebat dacă visez mere ori dacă am mâncat unul şi nu mi-a priit. N-am ştiut ce să-i răspund. Vreau să-mi desenez elefanţi pe marginea mea preferată de pat. Pe cealaltă, am să desenez o baltă şi-am să desenez broaşte râioase. Aşa le-am explicat copiilor de la etajul 2 de ce mi se umflă mereu parchetul, după ce mă întorc pe partea cealaltă. Mă joc de-a v-aţi ascunselea cu mobila mea şi o găsesc mereu în baie. Alteori, deschid frigiderul şi-mi găsesc câte-un deget aruncat prin partea cu brânzeturile. Mi-e dor de tine şi mă întreb dacă ai avut răbdare să citeşti până aici. Nu am ştiut niciodată să scriu o scrisoare. Mama mea era curajoasă şi îi trimitea mereu tatei, care mergea mereu la război, venea mereu cu o cască pe cap şi în scrisorile lui mereu se ascundea de după un copac şi auzea mulţi copii care strigau după mâncare. Am iubit atâtea lucruri, l-am iubit şi pe Dumnezeu.
Şi..
În continuare, am decis să culeg fiecare cuvânt care se aude la radio şi să-l modific aşa de rău încât nimeni să nu-l mai recunoască. Poate să devină însuşi copacul acela ciufulit din curtea şcolii, ori coada unui vrej de fasole. Am să-l prelungesc atât de tare, cu vocalele scoase în exterior, chinuit în cochilia lui. O să-şi întindă atât de nervos mânuţele să răzbată printre pereţi, ca o apă tulbure. Toată arta asta o să se scurgă în alte canale. Canalele lui Proust erau cele mai şmechere. Ele răsăreau printre firicelele de iarbă dinspre gene, înapoia pleoapelor, şerpuindu-se ca durerea de-a lungul şirei spinării. Se-ntindeau mereu sub piele, lipite de piele, fără capăt, gudurându-se ca nişte fire de păr de-a lungul unei aluniţe. Am să fac, aşadar, un canal prin care să se scurgă toate cuvintele astea. O să fie umbra mea cea de-a treia, după coama calului de mare şi talpa pescăruşului.
Am vrut să te fac umbra mea de-a patra, dar mi-am adus aminte că.. ţie nu-ţi plac numerele pare şi că.. niciun număr par n-a ştiut vreodată să zboare.
A ta. Cu-un-nume-care-începe-cu-Luni.
vineri, 26 martie 2010
Cele trei degete ale dinozaurului sau demitizarea dimineţilor.
Soldatul
mi-ai spus trebuie să te legeni pe partea dreaptă, apoi pe stânga, să tragi tare de mâna mea, să nu cumva să-mi dai drumul, să-ţi lungeşti braţul ca şi cum ai măsura pământul cu palmele să-ţi strângi picioarele de lemn ca ale soldăţelului de plumb vântul o să-ţi fluture paltonul.
Mica Sirenă
[o să-ţi desenez cel mai frumos zâmbet pe care-l ştiu eu mie mi-au zâmbit atâţia oameni unul cu pălărie neagră, care stătea la coadă în faţa mea la pâine, o femeie care purta două perechi de mănuşi era aşa friguroasă azi mi-au zâmbit o grămadă de oameni îmi amintesc semilunele lor cuvintele lor stingându-se în cuvintele mele ochii lor spuneau atât de multe atâtea nimicuri atâtea vase atâtea draperii atâţia oameni oglinzi mă uitam la ei şi-mi aminteam de vocea subţire care-mi spunea Mica Sirenă. toate punctele se frângeau în irişi toţi irişii toate cărucioarele pe care le ducea irisul meu prin canalele minţilor printre feliile de carne toate rădăcinile lor toate deducţiile lor toate imaginile lor zâmbetele nu fac altceva decât să strălucească într-un nimic să plutească deasupra unei ape nişte dimineţi însorite mincinoase punct. ]
Dimineaţa e un peşte
mi-am distrus degetele, pe rând. n-a mai rămas nimic din ele.
mă trezesc dimineaţa, cu urme de roşeaţă pe mâini. prin pereţi trec trenuri care nu-s ale mele. a fost odată un om rău, rău de tot, care le stingea lumina mamelor care coseau. râdea de ele şi le închidea în cămăruţe înguste. dimineaţa, se trezeau buimăcite de lumina perdelelor şi orbeau. dimineţile sunt peşti cu cozi rotunde, dintre aceia care se răsucesc de mânie în jurul înotătoarelor şi fac spumă multă.
Cele trei degete ale dinozaurului
mi-ai spus trebuie să te legeni pe partea dreaptă, apoi pe stânga, să tragi tare de mâna mea, să nu cumva să-mi dai drumul, să-ţi lungeşti braţul ca şi cum ai măsura pământul cu palmele să-ţi strângi picioarele de lemn ca ale soldăţelului de plumb vântul o să-ţi fluture paltonul.
Mica Sirenă
[o să-ţi desenez cel mai frumos zâmbet pe care-l ştiu eu mie mi-au zâmbit atâţia oameni unul cu pălărie neagră, care stătea la coadă în faţa mea la pâine, o femeie care purta două perechi de mănuşi era aşa friguroasă azi mi-au zâmbit o grămadă de oameni îmi amintesc semilunele lor cuvintele lor stingându-se în cuvintele mele ochii lor spuneau atât de multe atâtea nimicuri atâtea vase atâtea draperii atâţia oameni oglinzi mă uitam la ei şi-mi aminteam de vocea subţire care-mi spunea Mica Sirenă. toate punctele se frângeau în irişi toţi irişii toate cărucioarele pe care le ducea irisul meu prin canalele minţilor printre feliile de carne toate rădăcinile lor toate deducţiile lor toate imaginile lor zâmbetele nu fac altceva decât să strălucească într-un nimic să plutească deasupra unei ape nişte dimineţi însorite mincinoase punct. ]
Dimineaţa e un peşte
mi-am distrus degetele, pe rând. n-a mai rămas nimic din ele.
mă trezesc dimineaţa, cu urme de roşeaţă pe mâini. prin pereţi trec trenuri care nu-s ale mele. a fost odată un om rău, rău de tot, care le stingea lumina mamelor care coseau. râdea de ele şi le închidea în cămăruţe înguste. dimineaţa, se trezeau buimăcite de lumina perdelelor şi orbeau. dimineţile sunt peşti cu cozi rotunde, dintre aceia care se răsucesc de mânie în jurul înotătoarelor şi fac spumă multă.
Cele trei degete ale dinozaurului
dacă mi-ar spune uite îţi dau aici trei degete schimbă totul cu ele scrie cuvinte frumoase stinge întrerupătoare bea-ţi laptele dimineaţa strânge-ţi perdelele iubeşte umeri ascultă biciuieşte-te cântă la chitară fă prăjituri noduri duble la şireturi cumpără-ţi cămăşi cu ele îmbrăţişează-ţi vecinii învaţă-ţi coastele să curgă artiştii visează noaptea degetul cu care cântă la pian ziua şi pe care-l mânjesc pereţii de pământ noaptea.
...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)