sub apă despărţirile sunt mult mai uşoare
peştii îşi întorc cozile şi înoată înapoi
pantofii nu se lovesc de pământ
hainele lui nu se mai aud
o linişte spaţială
în care totul să se întoarcă înapoi
aproape ca un bumerang
-









(painting by Andrea Wan) 

dacă rămâi până seara se aprind luminiţele 
şi poţi să stai pe sârmă şi să auzi muzica

şi ea se aude aşa ca nişte paşi
pe care îi face cineva când e foarte foarte linişte
şi nu vrea să trezească pe nimeni

dar tu trebuie să mergi mai departe
şi să nu spui la nimeni

 

-


din depărtare totul arată ca o scoică micuţă
rămasă fără acoperiş
m-am adunat în mine cât o unghie
de care mă scutur de frunze

vântul ne trage la margine şi ne ţinem braţele cu cleştii
să zburăm cu casele noastre

când moare unul dintre noi
i se întoarce scoica înăuntru
să ni-l amintim ca pe un anotimp, zic ei
aşa că mulţi dintre ei au căpătat acelaşi nume

la moartea copacilor
toţi se vor aşeza deasupra
cei mai mici în faţa celor mari
peste saci de sare şi nisip
ca în faţa katrinei

aproape teatral, cu toţii am deschis ochii
şi am simţit o frică artificială
ca un reflex medical

dar moartea oricărui lucru
aduce cu sine o lumină rotundă
nimic mai neobişnuit decât o ploaie de stele
în mijlocul deşertului

aştept capătul tuturor gândurilor
al tuturor vorbelor dialogurilor

o linişte înaltă
în care oamenii, dac-ar arunca cu pietre
s-ar rostogoli zile intregi in gol
cautand un sfârşit

o linişte cât o colonie de îngeri

în ea să scobesc ca-n carne
să las apa să curgă
zei să mi se zbată deasupra ochilor

să-mi pun capul foarte aproape de buza apei
şi să nu mai aud nimic

abia atunci nisipul se aşază pe burta pământului
şi bătrânul se scoală din pat şi umblă






-
https://www.youtube.com/watch?v=CiRO_G4rXNQ

Recomposed. Anotimpuri

totul începe foarte frumos
ca un mic ghemotoc de fân care începe să prindă viteză
fix aşa cum începe o primăvară de vivaldi

îţi propui să slăbeşti şi să îl faci fericit
îl priveşti chinuindu-se să se deschidă încet
ca o floare într-un solstiţiu de iarnă

minuni multe străbat un singur bulevard
o singură cafenea şi un singur pat
renunţi la o pisică şi la un papagal
ajungi treptat să capeţi încredere în tine

ţi-e greu să recunoşti că îi datorezi multe
poftele pentru bere neagră şi ţigări slabe
o stăpânire de sine în a face orice
l-ai învăţat cine e max richter şi el ţi-a pus atâta mozart

se mută cu tine într-o noapte foarte călduroasă
transpiri în maşină aşteptând să vină cu bagajele
asculţi the cure şi nu-ţi vine să crezi
şi tot ce speri e să nu se prindă cât de prost conduci

se îmbolnăveşte şi îi faci mult ceai verde
te întorci târziu şi el e într-un maraton de filme cu zombies
îşi dă seama într-un târziu că nu mai ştii să găteşti altceva decât paste
tocăniţă şi somon
iar omletele pe care le faci n-au niciun gust

te îmbolnăveşti de revelion şi faci ouă umplute
o emisiune la tv cu politicieni travestiţi
un copil care adoarme pe canapea
şi sex la şase dimineaţa

începi să plângi şi să te enervezi fiindcă nu înţelege
îţi spune că te iubeşte în lift
în europa ninge frumos şi cad multe capete
ca-ntr-un film sovietic

aştepţi să vină ploaia şi s-o filmezi
dar orice săptămână e o nouă amânare
iar în nicio oglindă de la ikea
nu mai arăţi a omul ăla fericit
care să-i zâmbească şi unui copac

- a quick reminder (philip glass - movement II)

imagine

it's christmas eve and
you've got nothing more
than a large bowl of confusion

- some people call you beautiful
but you've cried to sleep
and you've had your make up on since yesterday
you overslept in your aunt's bed

you know there's always one escape
you can drive to another city
you can see christmas from above
while drinking champagne with him

but all you'll gonna do is
wake up and play with the cats
and occasionally think about leaving
cause that's what you always do

you go somewhere and then you leave

I write to you from a far-off land

către Chris Marker

 mi-am pierdut ochelarii
şi aici toate stele au rămas fără nume
puţini oameni se mai îmbujorează la ceva
cu toţii aşteptăm să ne mutăm într-un sentiment nou
cât mai încăpător cu putinţă, care să cuprindă
atât de multe lucruri pe care am fi vrut să le spunem
dar n-am ştiut aşa că am preferat să ne prefacem că nu ştim să simţim
oamenii îşi dau tristeţea de la unul la celălalt
suflându-şi în ceafă
 
 aici alăptatul şi-a pierdut de mult statutul de metaforă
cei mai mulţi oameni râd la vederea normalităţii
ca la un muzeu de urşi polari

sunt nopţi în care nimic nu te linişteşte
nici măcar gândul la un ventilator care să cuprindă camera
într-o îmbrăţişare

găsesc o ultimă bucurie în a privi zăpada curgând uşor
peste maşinile lăsate în linie
parcă întinzându-şi coamele
să fie mângâiate