Trilogia ceainicului .

domnişoară, sunt sigur că v-a picat ceva pe jos. l-am auzit rostogolindu-se înainte şi înapoi. sunt sigur că nu a fost înapoi şi înainte, pentru că asta se întâmplă numai pe podeaua din camera mea, de când mi s-a umflat parchetul. cred că e o anomalie. pentru că mie nu mi se umflă parchetul. v-aţi uitat numai de trei ori. vă puteţi uita de şapte, e mai sigur, am citit eu într-o carte de vânătoare şi cărţile de vânătoare nu mint niciodată. de şapte ori să vă uitaţi în spate, domnişoară. cine ştie. eu aşa mi-am pierdut iubita. am trecut. a trecut. şi m-am uitat în spate numai de şase ori. iar la a şaptea, am pierdut-o. staţi de mult în gară? citiţi mult? sunteţi tristă. aveţi ochii aceia. ochii aceia care caută podeaua. nu ştiu de ce oamenii trişti se uită în jos. ar putea foarte bine să se uite în sus. sau poate le e frică să nu le intre ceva în ochi. eu mă uitam şi când ningea, domnişoară. nu închideam ochii deloc. nici când dormeam. de fapt, noi nu închidem niciodată ochii. e o iluzie. singurii care nu dorm ne sunt ochii. mascaţi sub pleaopele acelea mincinoase care ne acoperă pereţii. dacă va veni trenul, îmi ţineţi dumneavoastră ziarul? de fapt, ziarele. îmi place să citesc cât mai multe ziare în tren. şi după ce le citesc, le împăturesc, uitaţi, aşa, în forma de triunghi, şi îmi decojesc mandarinele pe ele. îmi păreţi foarte cunoscută. cred că semănaţi cu o colegă de liceu. da. da. numai că ea îşi împletea părul altfel. mai copilăresc. dumneavoastră ar trebui să zâmbiţi mai des. zâmbetele atrag porumbeii. să ştiţi de la mine că porumbeii nu vin pentru mâncare, ci pentru că le plac mult de tot expresiile oamenilor când le dau grăunţele acelea. dar au nişte ochi mici de tot. dacă v-aţi putea uita la cât de mulţumiţi dau din aripi. tremură frumos. ca nişte fulgi de zăpadă. dumneavoastră sigur vă place zăpada. vă şi văd făcând un om de zăpadă. sau îngeraşi din aceia în zăpadă. mi-am dorit mereu să fac şi eu, dar mi-a fost teamă. sunt un om temător. suspicios. când eram mic, lăsam mâncarea intenţionat să putrezească în frigider. mucegaiul seamănă cu zăpada. şi o băteam pe mama la cap mereu că reuşesc să fabric omăt în frigider. puteţi încerca şi dumneavoastră. dar asta după ce aflaţi ce v-a picat pe jos, domnişoară. şi trebuie să vă uitaţi cât mai repede, altfel pierdeţi trenul. sau dacă vreţi neapărat, putem să rămânem peste noapte pe una din băncile astea. o pot lua pe cea din stânga, pentru că i s-a luat vopseaua. o să vă strig, din când în când, să vă întreb cum vă mai e. dacă vă e greu să răspundeţi, puteţi să ridicaţi o mână. sau poate un deget. şi o să vă cânt trilogia ceainicului. ca să puteţi adormi. nu veţi adormi altfel. vă asigur. nici dacă vă răsuciţi părul în jurul degetului arătător. sau dacă vă ghemuiţi cu coastele. nici dacă ascultaţi nicu alifantis.să nu uit. la mulţi ani, domnişoară! astăzi va fi ziua dumneavoastră. nici nu mă interesează când este de fapt ziua dumneavoastră. haideţi să împăturim ziarele aşa cum v-am învăţat. mi s-a făcut foame.

da.

obiecte ascuţite

toate privirile tale sunt nişte erori logice
borcănite ca o dulceaţă de uşi trântite
pe diagonala minţii
poc una peste alta structuri diferite cireş preferabil
că frumos miroase peste parfumul pielii tale
dar sunt întrebări mărunţite nucă nişte parabole în mintea mea
când mă gândesc la tine ca la o fiinţă care bea ceai verde
e ca atunci când spuneai că simţi vântul care-mi bate pe buze
sau buza mea bătea vântul pe umăr , lasă-mă să trec prin tine
lasă-mă să te fotografiez cum un pasager de tren Bucureşti-Piteşti fotografiază
parfumul unui toc picior de damă primăvară cum se iubesc italienii cu soarele eu vreau să-mi aduc aminte de vântul ăsta
că ştiu că vântul ăsta e într-un fel numai al meu şi al tău nu vreau să-l risipesc e aerul dintre noi
o să-mi-l amintesc ca pe un cearşaf alb sau o ploaie de vară

tu o să-ţi risipeşti umerii pe lângă ai mei şi o să devenim nişte haikuri
singurul obiect ascuţit din ecuaţia asta e gâtul tău
şi încerc să-mi dau seama dacă eu sunt necunoscuta sau mi se pare

te-aş întreba de maci şi de epilepsie
suspendată cu totul pe marginile sinelui gata să cad -când eram mică îmi plăcea să mă dau pe balustradă ştii tu erau chestii simpatice trotinete şi accidente vasculare-

eu n-aş mai pleca de aici ştii ce tare mă rod pantofii?
mi-aş fi dorit să ne cheme altfel să nu fi plouat în ultima zi de şcoală
să-mi fi luat umbrela potrivită să fi ocolit taxiul să fi dormit cu o oră în plus
dar te-aş fi ocolit ca pe copacii de pe stradă şi n-ar mai fi bătut acelaşi vânt
ci altul cine ştie ce uşă aş fi deschis din greşeală

XI - După doi, urmează calul

[să se oprească].
câteodată parcă am fi nişte marinari dacă pleci pleci singur fără vreo batistă la tine câteodată cred că becurile mele se sting în acelaşi timp cu becurile tale ce iluzie toate becurile se sting în acelaşi timp ţi se pare aşa de simplu să opreşti timpul ţi se pare uşor să crezi în Ceva care de fapt nu există mincinoşilor ce frumos e să visezi înjumătăţit pentru că te gândeşti că trebuie să mai laşi şi altcuiva să mai viseze puţin nu e frumos să fii egoist mama m-a învăţat că trebuie să dăruieşti chestii pe care oamenii nu le au în casă gen batiste dar dacă ai doar o pernă? două mere două pere două tălpi goale două perechi de picioare da da spune-mi nu ţi-e greu să ştii că visezi singur? noi durăm5 minuteşipaişpesecunde ce contează două umbre în plus putem să fim copaci câteodată dacă nu ştim să facem cafea oricum nu sunt căni destule nu sunt cuvinte destule pentru toată lumea totuşi există mereu nişte vene nişte braţe care nu se uită nuexistă nimic mai adevărat decât un Nimic veritabil, o dragoste sticloasă şi iute ca un geam dărâmat de furtună punct punct punct bară punct


aici
nu (mai)
alergăm între anumite ore, aici nu mai visăm între anumite ore,
de teamă că niciodată nu o să ne găsim


acum îmi vin în minte nişte versuri pe care tu nu o să le fredonezi niciodată cu mine pentru că nu e melodia noastră ştii tu