20000 de leghe sub nori.

ultimul accident aviatic s-a petrecut în dreptul genunchilor
tu erai afară de mult aveai un hanorac pe tine fumai şi-mi numărai stelele de pe partea stângă
eram departe de ferestre mi le zidisem sub sân ca pe nişte clădiri de marmură
nu vedeam decât prin tine ca printr-o lentilă veche zgâriată şi mi-era dor să macin fluturi pe podea când e frig se adună sub piele şi urlă cu spatele
tu ţi-ai eliberat braţul de al meu - ca un fum de ţigară care se disipă în aer.
atunci am izbit toate acoperişurile albe de casă. pe rând. ca pe nişte vertebre.
mă gândeam la maşini atunci. la maşinuţe buşitoare.
le făceam să zboare, ştii.

.
nu ştiu dacă pentru mine ai văzut lumină sau nu,
sau dacă după accident mai pot să-ţi văd ochii.
la spital am să le cer o oglindă şi-un zâmbet de-al tău
toate aşternuturile de spital albesc aşteptând oameni calzi.
Dumnezeu nu respiră nici în faţă nici în spate. singura cale e acoperişul.
dorul e mai rău decât un ţipăt de mamă sau un ciob spart nasture pe piele
dar eu aştept pe capotă
numărând stele de umăr drept
e tot ce mi-a mai rămas din aVion .

singurul lucru care mă face să zâmbesc e că mai sunt alţi aviatori, ca mine, care îşi mai ridică încă sufletul în aer. să zboare ca balonaşele de săpun. nu e nimic mai frumos decât să asculţi beatles 20000 de leghe sub nori.

trebuia să mă înveţi să fac avioane de hârtie. să mă înveţi cum să nu mă mai înţep în colţuri.