obiecte ascuţite

toate privirile tale sunt nişte erori logice
borcănite ca o dulceaţă de uşi trântite
pe diagonala minţii
poc una peste alta structuri diferite cireş preferabil
că frumos miroase peste parfumul pielii tale
dar sunt întrebări mărunţite nucă nişte parabole în mintea mea
când mă gândesc la tine ca la o fiinţă care bea ceai verde
e ca atunci când spuneai că simţi vântul care-mi bate pe buze
sau buza mea bătea vântul pe umăr , lasă-mă să trec prin tine
lasă-mă să te fotografiez cum un pasager de tren Bucureşti-Piteşti fotografiază
parfumul unui toc picior de damă primăvară cum se iubesc italienii cu soarele eu vreau să-mi aduc aminte de vântul ăsta
că ştiu că vântul ăsta e într-un fel numai al meu şi al tău nu vreau să-l risipesc e aerul dintre noi
o să-mi-l amintesc ca pe un cearşaf alb sau o ploaie de vară

tu o să-ţi risipeşti umerii pe lângă ai mei şi o să devenim nişte haikuri
singurul obiect ascuţit din ecuaţia asta e gâtul tău
şi încerc să-mi dau seama dacă eu sunt necunoscuta sau mi se pare

te-aş întreba de maci şi de epilepsie
suspendată cu totul pe marginile sinelui gata să cad -când eram mică îmi plăcea să mă dau pe balustradă ştii tu erau chestii simpatice trotinete şi accidente vasculare-

eu n-aş mai pleca de aici ştii ce tare mă rod pantofii?
mi-aş fi dorit să ne cheme altfel să nu fi plouat în ultima zi de şcoală
să-mi fi luat umbrela potrivită să fi ocolit taxiul să fi dormit cu o oră în plus
dar te-aş fi ocolit ca pe copacii de pe stradă şi n-ar mai fi bătut acelaşi vânt
ci altul cine ştie ce uşă aş fi deschis din greşeală