ca atunci când m.am dus şi ţi-am aprins o lumânare de ziua ta luasem orice mormânt la întâmplare şi am stat acolo câteva ore nimeni n-a ştiut că mă rog pentru tine şi atunci nimeni n-a ştiut cine murise de fapt importat era că nu mi se mai aprindea bricheta cea galbenă şi dacă-ţi aduci bine aminte în ziua aia leagănele erau neobişnuit de înalte şi în faţa mea nu era aprinsă nicio lumină de bloc m-am întors acasă erau mătuşa şi mama acasă şi se chinuiau să vopsească ouăle roşii nu puteam să-mi scot din minte bătrânica aia de la intrare în cimitir ştii mi-a dat o lumânare încălzită în mâini şi a plecat acasă şi mai târziu ploaia de la episcopie până acasă toţii cunoscuţii ăia strigându-se amestecându-se în maşini să nu prindă grindina mi-am tot imaginat că aşa ai vrut tu să fie să te plouă până la tine acasă