câte suflete pot încăpea în unul singur?
vom sta vom desena case cu hornul pe partea stângă ne vom legăna pe jumătăţi de pat vom uita să stingem televizoarele noaptea n-o să se facă niciodată cu adevărat dimineaţă ne vom repeta infinitele regularităţi absurdităţi intenţionate deprinderi lingvistice toate cuvintele de pe buzele tuturor răsărind din aceleaşi buze mereu aceleaşi se rostesc şoptit ca un noapte bună toate cuvintele astea care sună ascendent ca şi cum s-ar grăbi unul pe celălalt, s-ar împinge de la spate dinspre cerul gurii o desfătare a sunetului lăuntrică şi rece să se răcească toate sunetele pe limba noastră să se facă reci imuabile să ne iubim cu jumătăţile de calorifer. maşinilor care merg fără motor mâinilor care se iubesc cu umerii şi nu cu pulpele tuturor pupilelor pescăruş le voi desena pe toate zgâriate pe faţă zgâriate de un pix albastru cu umbră stinsă pătrăţel pe caiet ce sfioase sunt vârfurile de creion se-nchid în sine pe măsură ce se privesc pe foi, ca într-o oglindă masivă care respiră deasupra lor lăuză când respiri respiri cu totul cum respiră frunzele îţi respiră aşternutul de nucă coastele ţi se gâdilă ca nişte arcordeoane când iubeşti iubeşti o singură dată am întrebat odată pe cineva ce dumnezeu înseamnă să iubeşti stăteam rezemată de o tăblie de pat cu o carte de marquez în mână iubirea mi s-a zis e o izbitură puternică.
când închizi ochii, vezi maşini albastre, semafoare, constelaţii dacă ai şti că în timpul orelor îţi desenez constelaţiile de pe gât pe spatele manualelor în spatele culoarul meu disperat pe care aleargă toţi şi se amestecă cu gurile cu mâinile cu sacourile rămân suspendaţi în graba asta cu care se sărută fără să se uite la nimic altceva decât la gurile lor la sufletele lor roşii dacă ţi-aş spune că şi ele roşesc cum roşesc nucile ai râde. când închid ochii, nu văd altceva decât un pescăruş cu aripa răsucită.
spune-mi ce vezi când închizi ochii. prima oară şi prima oară fără să trişezi fără să te gândeşti fără să creezi modele fără să asemeni fără să compari dacă e un hipogrif salută-l din partea mea dacă ştii cum arată să nu-l confunzi cu un cal caii sunt de mare de acum înainte căluţi de mare cu cozi răsucite.
pixul meu va merge întrerupt, mai întrerupt decât o pană de trabant pixul meu va lăsa dâre pe marginile tâmplelor dâre colorate, zebrate, pe care vor trece oamenii ăştia toţi cu sacoşi în mână ţinându-se de mână alergând să prindă un bilet un trandafir un cuvânt un rămas-bun colecţionez priviri ţi-am mai zis dar de data asta sunt întunecate ca nişte scoici închise ochi închişi porturi maritime. voi sta în port şi te voi aştepta în fiecare dimineaţă. între orele 4 şi 7. voi avea o trăistuţă în dungi. albastre. albe. şi roşii. un păr ciufulit. nu mă uit niciodată în faţă mi-e teamă de mare eu doar o aud o aud tot timpul e o boală de-a mea. te aştept mă aşez turceşte pe asfalt te aştept. pescăruşule. ceasurile mi se urcă pe spate. scutură-te de cenuşă şi cântă-mi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu