Regatul meu pentru o fereastră închisă pe dinafară

Căci dacă te închid pe dinafară ca pe fobii Eu nu te voi privi în ochi
Dărâm apele ce ţi se tulbură pe pleoapă ca o clădire

Se spunea că dinainte de dezastru ei au văzut ceva limpede, mai limpede decât o navă
Ea s-a mişcat repede, ca un câine, şi s-a ascuns undeva în spatele scaunului

Îţi strigă Adio văzului apoi se aşează cu toţii la masă

N-ai şti niciodată cât de întuneric poate fi întunericul până nu eşti întunericul însuşi
Vei înţelege poate de ce am ales să fug din el, să îmi înşir demonii pe preş, ca pe trene
Din alergătura copacului au zburat câteva păsări altele şi-au făcut cuib în genunchi

Dacă te-ai fi aşezat langă mine am fi părut nişte sume de umeri pe care se plimbă cuvintele
Din fereastra ta ar fi ieşit un soldat pe care l-aş fi închis repede, până să îi iasă picioarele
Nu te-am lăsat să-mi arăţi niciodată cât de întuneric e la tine
Spuneai că dacă ai face-o ai fi nevoit să îţi cauţi un spaţiu mai încăpător şi pentru mine şi pentru el
Căci întunericul ar fi ieşit la iveală ca o cutie a pandorei