//

uneori suntem atât de goi încât

stomăcelele noastre pline de aer încep să se întindă ca arcurile

împunse de săgeți

căutând să agațe cu buricele degetelor ceva plin de care să se prindă

o scamă în zbor sau un puf de săpun

atunci când ne găsim orbește

ne ținem puțin în brațe

cu trupurile noastre plutitoare

ne întoarcem pe toate părțile și ne pupăm ca două amibe

până ne înghițim fără să vrem

din spațiu am părea că pur și simplu așa am fost dintotdeauna

unul din coama celuilalt

unul din aerul celuilalt

un ou complet și cald

ca o gâlmă de copac

noaptea ne-am desprinde unul de celălalt

din același accident

o ploaie de puf de păpădie ar cuprinde orașul

gurile de aerisire ale blocurilor nările copacilor

grătarele puse la intrările caloriferelor

galopând cu buricele degetelor