vineri, 25 aprilie 2014

despre uitare și orașe plutitoare



 

există o planetă deasupra lumii
în care oamenii se duc să moară
aprind o lumânare și o înfig în apa noroioasă
o undă portocalie gravitează în jurul  flăcărilor
 nimic mai liniștit pe planeta asta/ mâna mea o mângâie pe a ta
iar sunetul se propagă kilometri distanță într-o arie de mussorgsky
cu toate că oamenii ajung aici să moară mingile de golf nu contenesc să zboare
alambicat și să ajungă accidental pe pământ unde probabil se cuibăresc în copaci
oamenii râd și o iau de la capăt
mâna ta o mângâie pe a mea și te strig pe nume dar nu mai știi nici tu cine ești

nu-i nimic, spuneam, hai să mai aprindem o lumânare și am să îți dau un nou nume
și-o să pleci pe un cal și o să dai ocolul planetei ăsteia de trei ori
în șaizeci și nouă de zile o să mi te întorci acasă
transpirat extenuat și totuși cu un zâmbet neînțeles pe față
oferindu-mi un buchet de pământ

am să râd și am să zic, ce prostuț ești, Matei, nu știi tu
că numai orbii știu să se întoarcă doar acasă?
atâta apă aici și atâta aur
și tu îmi aduci pământ?

ai îmbătrânit, ai ochi mai mici și mâinile tale trebuie să își fi găsit echilibrul
ai încetat să tremuri și ai devenit aproape pictural
mustața ta turcească îți înconjoară fața
ești fericit și habar n-ai cine sunt

îți zic, te-am iubit cândva foarte mult, stăteam aici
credeam că am venit să murim dar de fapt așteptăm degeaba
femeile și-au trimis bărbații să caute o ieșire
ți-am auzit plânsul de la mile depărtare
sunetul înfundat vibra câteodată și zdruncina lumânările

ți-am luat pământul din pumn și n-am știut ce să fac cu el
așa că l-am mâncat împreună
l-am împărțit în fășii egale
ne-am cuibărit fiecare pe particica lui de fiord
unul în spatele celuilalt

ultimul lucru pe care mi-l voi aminti
va fi aria lui mussorgsky trecând ușor
printre fumul lumânărilor
și respirația greoaie a tuturor
neștiind nici ea cum să iasă de aici



 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu